SÃRBÃTORI FERICITE!

__________________________________________________________________

Faţetele nevãzute ale timpului...


"Atâta cât putem discerne astãzi, singura motivaţie a existenţei fiinţei umane este sã aprindã o luminã în întunericul existenţei." ~ Carl Gustav Jung

Rândurile de mai jos reprezintã o invitaţie adresatã fiecãruia dintre dumneavoastrã, o invitaţie de a încheia împreunã anul 2012 şi a pãşi împreunã în 2013. Dacã orice sfârşit poate constitui un moment de bilanţ pentru a pune bazele noului inceput, nu vã invit aici la un bilanţ, ci la câteva minute de reflecţie.

Timpul e nemãsurat, deşi noi purtãm mereu mãsura lui: în orologii, calendare, aniversãri, anotimpuri, vârstã şi de ce nu, în semnele trecerii noastre prin viaţã, respectiv ale trecerii timpului peste noi. La ce serveşte oare a mãsura timpul? Orice are început, are sfârşit, astfel zorii se transformã încet în înserat, tinereţea în bãtraneţe, naşterea în moarte. Într-adevãr, dacã acest parcurs simplist este atât de sigur şi de cunoscut, de ce mai mãsurãm oare timpul? Nu ar fi mai simplu sã ignorãm secundele, minutele, orele, zilele, sãptãmânile, anii? Nu ar fi mai simplu sã trãim în prezent, lãsând cu indiferenţã trecutul cu ale trecutului şi întorcând cu nepãsare spatele viitorului, fiindcã viitorul oricum va fi aici, curând? Ce sens are sã purtãm conştient mãsura timpului? Ce sens are sã punem absolutul eternitãţii nefiinţei alãturi de ridicolul efemeritãţii fiinţei?

Poate cã nu e vorba doar de alãturãri simpliste de contrarii... viaţã–moarte... început– sfârşit... an vechi–an nou.

E mai degrabã continuitatea, aceea care îndeamnã în mod paradoxal la mãsurã. E probabil ca ceea ce suntem în clipa prezentã sã fim şi în clipa urmãtoare; e probabil ca ceea ce facem acum sã continuãm sã facem pe viitor; e de aşteptat ca ceea ce învãţãm astãzi sã aplicãm mâine; e de dorit ca ceea ce îndrãgim astãzi sã ne fie alãturi pe cât de mult posibil... Şi astfel, timpul devine timpul-vehicol, timpul-mãsurã, timpul-experienţã, timpul-învãţãturã, timpul-povarã, timpul-aliat, timpul-duşman, timpul-maestru. Timpul trece şi noi trecem invariabil, odatã cu el; uneori însã, mai clar decât oricând, ceea ce suntem, facem, învãţãm, iubim, dorim devine la fel de important în clipa urmãtoare la fel ca şi în clipa prezentã , mâine ca şi astãzi, anul viitor la fel ca şi anul acesta. Mai mult, ceea ce am fost, am fãcut, am învãţat, am apreciat şi am dorit, toate acestea au reprezentat la un moment dat fundamentele alegerilor noastre, determinând extrem de precis contextul actual de existenţã individualã.

În ce sens poate fi exprimatã continuitatea prin metafora timp-vehicol? Se spune cã timpul "poartã", cã ne poartã pe noi, ca indivizi, cã poartã realizãrile sau eşecurile noastre, cã poartã amintirile înainte şi înapoi... timpul e modalitatea noastrã de transport, invizibilã, insesizabilã, - cu excepţia ridurilor percepute în oglindã sau a modificãrilor de trãsãturi individuale pe mãsurã ce înaintãm în vârstã -. Viaţa noastrã ar avea mai puţin sens fãrã cãlãtoriile pe care le facem din prezent în trecut, sau din prezent în viitor, doar datoritã prezenţei lui. Şi de ce sã nu recunoaştem, aşa cum timpul e prezent pretutindeni în univers, fiinţele vii poartã întotdeauna, într-o formã sau alta mãsura lui; e vorba de ciclurile din naturã, adaptarea la zi-noapte, întuneric-luminã, perioadele de reproducere, migraţiile, transmiterea experienţei generaţiilor urmãtoare, toate sunt impregnate precis, alãturi de un ceas intern care rãspunde cu precizie mãsurii Timpului.

Dacã e vorba de timpul-mãsurã, sunt multe de povestit... Şi toate se îmbinã armonic cu timpul-învãţãturã şi timpul-experienţã. Mãsura cunoaşterii trece prin experienţe repetate, care stau la baza învãţãrii, în special la om. Fiecare experienţã reprezintã o mãsurã a cunoaşterii şi mai multe mãsuri ale cunoaşterii induc o învãţãturã relativ la cel mai bun mod în care experienţa a avut loc. Fiindcã toate aceste procese se produc în timp, momentul de timp, durata, toate reprezintã informaţii mai mult decât utile înregistrãrii şi învãţãrii legate de acea experienţã. E util sã ne putem întoarce în timp la acea experienţa care a servit cel mai bine cunoaşterii şi sã avem precis înregistrate "mãsurile", dimensiunile şi calitatea experienţei.

Şi din nefericire, putem vorbi şi de timpul-povarã; de trecerea inexorabilã, de incapacitatea de a "opri clipa", de a prelungi momentele de fericire; de apãsarea momentelor nefericite, dureroase; de amintirile neplãcute ce se ascund în aceleaşi falduri generoase ale timpului. Poate fi vorba de povara greşelilor efectuate cândva, de povara eşecurilor ce revin atunci când ne aşteptãm mai puţin, de povara relaţionãrilor nefericite, de povara pierderilor suferite de-a lungul vieţii... Atunci când imaginea din oglinda în care ne privim astãzi nu ne satisface aşteptãrile interioare, timpul trecut este o povarã; cãci doar el a aşternut riduri, rictusuri, obosealã, el a îndepãrtat lumina din ochi şi zâmbetul de pe buze. Timpul parcã mai mult decât orice altceva, poate deveni imaginea cea mai durã a realitãţii din noi, atunci când nu am profitat de timpul-mãsurã, de timpul-învãţãturã şi de timpul-experienţã...

Timpul-aliat şi timpul-duşman sunt extrem de interesante ca noţiuni şi reprezintã metafore la fel de puternice pentru existenţele noastre individuale. Cea mai interesantã abordare este aceea a unui motto care cere sã "ţii prietenii aproape dar duşmanii şi mai aproape". Existã o sãmanţã veridicã de adevãr în aceste cuvinte; cãci cine altcineva decât duşmanii vor fi mai sinceri, mai direcţi şi vor oferi o imagine mai realistã a ceea ce reprezentãm? Prietenii sunt acolo pentru a netezi asperitaţile şi pentru a evidenţia calitãţile; puţini vor insista asupra defectelor, şi mai puţini vor oferi şansa de a corecta defectele. Însã duşmanii, ei sunt aceia mereu vigilenţi, mereu treji, mereu la un pas în spate, în faţã sau lateral. Niciodatã langã, întotdeauna situaţi pe poziţia din care sã observe cel mai bine ce se întamplã cu noi... Timpul nu iartã. Dacã ofera şansa unui set de experienţe de acelasi fel, ei bine, intr-o bunã zi, e bine sã se fi tras o învãţãturã din acea serie, cãci viaţa va trece la un "alt nivel". Timpul aduce viaţa dar implacabil, ia vieţi. Aduce momente bune şi aduce momente proaste şi toate sunt la fel de bune învãţãturi şi mãsuri ale învãţãturii şi cunoaşterii şi vai de acela ce nu ţine seama de aceste lucruri preţioase... Acela care ştie sã facã un aliat din timp va aprecia adevãrata lui valoare; nu în momente şi nici în riduri, ci în seninãtatea cu care toate experienţele prezente se amestecã armonic cu cele trecute, pentru a clãdi planuri viitoare, pentru a pregãti ziua de mâine.

Şi e timpul sã vorbim de timpul-maestru. Timpul care oferã ocazii de învãţãturã, timpul care corecteazã greşelile, timpul care apreciazã şi gratuleazã, timpul care impune ritmul, efortul şi odihna, timpul care dezvãluie faţetele lucrurilor dar şi adevãrata noastrã naturã, timpul care cere totul, fãrã preget şi fãrã ezitãri din partea noastrã, timpul care oferã puţine înapoi, dar acelea sunt lecţii cu adevãrat preţioase, pentru cã vin la momentul potrivit. Nu existã negocieri plauzibile cu Timpul. Nu existã înţelegeri şi nici planuri de care Timpul sã ţinã seama, deşi aparent, veţi susţine contrariul. Timpul e un maestru senin dar un învãţãtor aspru. Se muleazã pe modelele învãţãceilor doar atâta vreme cât aceştia nu se opun cunoaşterii şi legilor lui. Cel mai dur adevãr este cã maestrul acesta este invizibil; rareori îl veţi percepe "aproape", rareori îi veţi auzi rãsuflarea sau şoaptele, asta pentru cã timpul doar face şi desface, vã pune în faţa faptului împlinit, în deplinãtate de alegere, în deplinãtate de "a face" ceva în continuare. Nu e bine sã fie îndoieli şi nici ezitãri şi dacã sunt, înseamnã cã lecţiile anterioare nu au fost bine percepute şi nici însuşite. Timpul nu repetã un lucru de douã ori şi dacã vã pune în faţa aceleiaşi experienţe de mai multe ori, bãgaţi de seamã cã undeva e o şmecherie, undeva aţi pierdut un detaliu şi nu aţi însuşit ceva potrivit. Adevarul este cã experienţele repetitive sunt cel mai bun examen vizavi de învãţãturã şi cunoaştere; şi Timpul-Maestru va fi acela care vã va rãsplãti într-un final pentru perseverenţã şi efort.

Dupã cum vedeţi, nu v-am oferit o incursiune în timp, deşi retrospectivele sunt obişnuite la sfârşit de an. Rândurile de mai sus sunt o invitaţie la continuitate: fiţi în continuare dumneavoastrã înşivã, oricât de multe presiuni creeazã anturajul, prezentul, societatea, regulile. Folosiţi-vã de experienţele trecute ca de mãsuri veridice ale realitãţii din voi şi din ceilalţi, ca de mãsuri ale lumii înconjurãtoare; nu vã bazaţi pe ceea ce credeţi cã ştiţi despre lume, despre dumneavoastrã şi despre ceilalţi, ci verificaţi şi validaţi neîncetat realitatea şi acordaţi-vã timp pentru acest lucru. Folosiţi-vã de vehicolul timpului pentru a aduce amintiri în prezent, pentru a le împãrtãşi altora sau pentru a vã servi drept învãţãturi pentru viitor; folosiţi-vã de maşina timpului pentru a face planuri şi a vã lãsa când şi când purtat de vise spre viitor. Amintiţi-vã cã oricum pare a se prefigura viitorul, viitorul vostru e doar mãsura timpului vostru, mãsura interacţiunii voastre cu Timpul-Maestru. Lãsaţi-vã modelaţi de Timpul-Maestru, oricât de dure sau bizare vi se par lecţiile de viaţã; îndrãgiţi timpul-învãţãturã şi timpul-experienţã şi amintiţi-vã întotdeauna cã timpul este aliat pentru aceia care ştiu sã ţinã duşmanii mai aproape ca prietenii, e lucrul de care aveţi uneori nevoie ca sã cunoaşteţi mai multe despre dumneavoastrã.

La final, ţineţi minte încã un lucru: timpul acţioneazã aidoma asupra fiinţelor necuvântãtoare şi asupra naturii, oferind învãţãturã, experienţã, cunoaştere, în mãsura în care cunoaşterea este accesibilã fiinţelor vii. Timpul reprezintã şi pentru naturã un aliat sau un duşman, în funcţie de forţele ce acţioneazã la un moment dat asupra unui habitat, specii, familii... Amintiţi-vã cã nu existã lecţii doar ale dumneavoastrã, izolat de restul lumii înconjurãtoare; amintiţi-vã cã oriunde vã poartã paşii, o parte a universului înconjurãtor este parte a experienţei, învãţãturii şi cunoaşterii de care aveţi parte şi dacã acea parte nu ar fi, experienţa ar fi alta. Pãstraţi universul înconjurãtor în bunã stare şi pastraţi calitatea experienţei, învãţãturii şi cunoaşterii şi pentru generaţiile viitoare; le meritã, la fel ca şi dumneavoastrã!

În rest, vã doresc toate cele bune pentru 2013! Crãciun Fericit! Şi La Mulţi Ani pentru 2013!

"Adevãrata mãsurã a ceea ce suntem este felul în care ne folosim de ceea ce avem." – Vince Lombardi

Redactor şef,

Dan Lambert Hodoneanţu


__________________________________________________________________

SÃRBÃTORI FERICITE!